MAISTRU MILITAR
Mai mult decât o profesie
Dacă îți dorești doar un loc de muncă sau un certificat de competențe, poți alege orice altă profesie.
Dar dacă îți dorești o carieră sigură și respectată, dacă vrei să faci parte dintr-o echipă de profesioniști, dacă îți place să utilizezi, să întreţii și să repari armamentul și tehnica, atunci cariera de maistru militar este pentru tine!
Maiştrii militari îndeplinesc funcţii cu atribuţii de comandă/conducere a unor structuri tehnice de suport logistic sau funcţii de execuţie.
Maistrii militari deţin competenţe de utilizare, administrare, întreţinere şi reparare a armamentului, tehnicii şi materialelor din dotare, în vederea asigurării operativităţii acestora.
Cariera de maistru militar începe, de regulă, cu gradul de maistru militar clasa a V-a şi se poate avansa până la gradul de maistru militar principal.
Evoluția în carieră este legată de performanța și valoarea profesională a fiecăruia. Maiştrii militari care devin, pe cont propriu, absolvenţi ai învăţământului superior pot trece, în anumite condiţii, în corpul ofiţerilor sau pot ocupa funcţii de maistru militar cu o salarizare superioară.
Maiştrii militari aflaţi în a doua parte a carierei se pot specializa în activitatea de stat major şi de management executiv al activităţilor din armele, serviciile şi domeniile funcţionale ale armatei.
Maiștrii militari în activitate sunt formați prin parcurgerea şi finalizarea studiilor postliceale militare organizate şi desfăşurate în unităţile de învăţământ postliceal militar, sau prin parcurgerea şi finalizarea cursului de formare a maiștrilor militari în activitate, organizat şi desfăşurat în unități/instituţii de învăţământ militar, numai pentru armele, serviciile și specialitățile militare pentru care nu se poate asigura formarea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Durata studiilor este de 2 ani pentru învățământul postliceal militar și de până la 9 luni, în funcţie de specialitatea militară, pentru cursul de formare a maiștrilor militari în activitate.
Locurile sunt ocupate pe baza mediei obținute la examenul național de bacalaureat, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere și de rezultatele selecției, în limita numărului de locuri aprobat pentru fiecare armă sau serviciu și specialitate militară.
Vor fi înmatriculaţi numai candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, toate condiţiile şi criteriile de recrutare şi care au fost declaraţi “Admis”/”Apt” la toate probele de selecţie prevăzute.
Lista completă a condiţiilor şi criteriilor generale de recrutare
- să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
- să fie declarat ”Admis” la probele de selecţie care se susţin în centrele zonale de selecţie şi orientare şi care constau în evaluarea psihologică (test de aptitudini și chestionar de personalitate), evaluarea capacităţii motrice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență) şi interviul de evaluare finală;
- să fie declarat “Apt” la examinarea medicală care are loc în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale;
- să fie declarat “Apt” la examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale - numai cei care optează pentru programe de formare în cadrul cărora se desfășoară activități aeronautice militare sau pentru Forțele Navale.
Criterii specifice de recrutare pentru formarea prin parcurgerea studiilor postliceale militare::
- să aibă vârsta de cel mult 30 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere;
- să fie absolvenţi ai învăţământului liceal, militar sau civil, cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere.
Criterii specifice de recrutare pentru formarea prin parcurgerea cursului de formare a maiștrilor militari în activitate:
- a) să aibă vârsta de cel mult 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie la finalizarea cursului de formare;
- b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat;
- c) să fie absolvenţi ai studiilor postliceale corespunzătoare armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare;
- d) să deţină atestat/certificat de calificare profesională valabil, necesar exercitării profesiei, prevăzut de legislaţia aplicabilă, în funcţie de specificul locurilor prevăzute în Planul de şcolarizare;
- e) să aibă cel puțin 3 ani vechime în serviciu ca soldați/gradați profesioniști în activitate, calculată de la data finalizării programului de instruire și până la data începerii cursului de formare, și să fi fost apreciați prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puțin "Foarte bun".
După înmatricularea în instituţia de învăţământ postliceal militar sau la cursul de formare, candidații trebuie să parcurgă și să absolve programul de formare la care au fost admişi.
- Studiile postliceale militare se finalizează cu examen de certificare a competenţelor profesionale, cu acordarea gradului de maistru militar clasa a V-a, a brevetului de maistru militar, confirmarea în armă şi numirea într-o funcţie corespunzătoare pregătirii, în raport cu nevoile Ministerului Apărării Naţionale şi opţiunile individuale.
Unităţile de învăţământ postliceal militar (studii postliceale): - Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Pitești, județul Argeș
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc, județul Buzău
- Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Constanța
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, Sibiu
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Logistică „Gheorghe Lazăr”, Chitila, județul Ilfov
-
Pregătirea maiștrilor militari prin cursuri de formare se realizează în unități/instituţii de învăţământ militar sau alte structuri militare destinate formării profesionale iniţiale şi continue.
Absolvenții primesc brevetul de maistru militar, li se acordă grad de maistru militar și sunt numiți în prima funcție.
În aceste şcoli militare sunt formaţi maiştrii militari ca specialişti în exploatarea, întreţinerea şi repararea tehnicii şi armamentului din dotare şi ca lideri ai structurilor de la baza ierarhiei militare.
- te înscrii online, pe site-ul www.recrutaremapn.ro sau te deplasezi la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar din județul/sectorul de domiciliu, pentru a obține informații privind oferta educațională, condițiile de recrutare, selecție și admitere, precum și pentru a beneficia de consiliere și îndrumare din partea personalului recrutor;
- urmezi indicațiile personalului recrutor în legătură cu ceea ce ai de făcut în continuare şi contactezi biroul informare-recrutare atunci când ai nevoie de lămuriri suplimentare;
- te informezi urmărind informaţiile publicate pe site-urile şi paginile oficiale de recrutare şi ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ militar, despre probele de selecţie şi concursul de admitere;
- te pregăteşti în vederea participării la probele de selecţie şi la concursul de admitere, conform precizărilor primite de la personalul recrutor;
- susţii probele de selecţie şi probele concursului de admitere în ordinea şi la datele stabilite şi comunicate de recrutor;
- completezi dosarul de candidat cu documentele solicitate de recrutor, în scopul certificării îndeplinirii tuturor condiţiilor şi criteriilor de recrutare.
Dacă dorești o carieră în Armata României
și urmează pașii indicați