Soldaţii şi gradaţii profesionişti (pe scurt, SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar din armată, fiind destinat îndeplinirii funcţiilor de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare. Gradaţii profesioniști pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri.
Alături de ceilalți militari, SGP au misiunea nobilă a păstrării integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării cetăţenilor ţării. Ei sunt primii chemaţi în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre etc.).
SGP participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă din cadrul unităţilor militare, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi execută paza şi apărarea obiectivelor militare.
Gradele acordate SGP sunt: soldat, fruntaş, caporal.
Dezvoltarea instruirii SGP se realizează prin cursuri de perfecţionare/specializare, stagii de instruire şi acţiuni în teatrele de operaţii. Acestea asigură perfecţionarea deprinderilor de luptători şi specialişti militari, precum şi creşterea rezistenţei fizice şi psihice specifice acţiunilor militare în condiţii de efort, pentru a fi capabili să îndeplinească misiuni specifice, atât izolat, cât şi în cadrul grupurilor militare.
SGP constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate, prin absolvirea cursurilor învăţământului postliceal militar cu durata de 1 an sau a cursului de formare a subofițerilor în activitate.
Totodată, SGP pot fi selecţionaţi în vederea participării la concursurile organizate pentru admiterea în învățământul superior militar sau la cursul de formare a ofiţerilor în activitate, precum și la programele de formare a maiştrilor militari în activitate.
Chiar dacă nu ai deloc experiență militară anterioară, poți fi angajat într-o funcție de soldat/gradat profesionist dacă îndeplinești criteriile de recrutare și selecție necesare și urmezi un program de instruire cu durata de 2-5 luni, desfăşurat într-unul din centrele de instruire/unităţile de instrucţie ale categoriilor de forţe ale armatei.
Lista completă a condiţiilor şi criteriilor generale de recrutare
Dacă dorești o carieră în Armata României
și urmează pașii indicați